Trăim într-o lume care se mișcă într-un ritm alert, și asta uneori este stresant. Este important să ai grijă de bunăstarea ta fizică și mentală.
Regăsește mai jos opt elemente care îți schimbă starea de spirit, pentru a putea gestiona mai eficient situațiile stresante:
Respiră adânc. Exersează respirația conștientă, trăgând aer adânc în piept pe nas, lăsând aerul să ajungă în stomac și apoi expirând pe gură. Fie că ești la muncă sau ai multe activități într-o zi aglomerată, 5-10 exerciții de respirație conștientă te ajută să îți calmezi mintea și îți oferă o pauză reconfortantă.
Programează o pauză de stretching (întins). În loc de pauza de cafea, încearcă o pauză pentru stretching. Mișcările simple îți pot revigora mintea și relaxa tensiunea musculară. Poți face exerciții simple: întinde gâtul sau brațele atunci când ești la birou sau acasă!
Fii organizat, oriunde ai fi. O stare de spirit bună pleacă de la reducerea nivelurilor de stres. Fă-ți timp în agendă pentru a te organiza: indiferent unde afli. Dacă petreci în fiecare zi câteva minute în liniște, pentru a-ți ordona lucrurile, starea ta generală va fi una mai bună.
Încearcă exerciții coordonate. O sănătate mai bună înseamnă a avea grijă și de corp, și de creier. Exercițiile care activează și partea superioară și partea inferioară a corpului în același timp, precum fandările cu ridicat de greutăți, vor accelera antrenamentul și te vor stimula cerebral! Data viitoare când te antrenezi, încearcă câteva exerciții care îți stimulează și coordonarea.
Zâmbește des. Corpul secretă endorfine în multe situații, de exemplu atunci când ești foarte încântat(ă)! Râsul poate duce la o eliberare mai mare de endorfine (Manninen et al., 2017)[i]. Zâmbește în fiecare zi oamenilor în mod conștient . Îți poate stimula starea de spirit; în plus, pui și mușchii la treabă! Posibil ca zâmbetul tău să schimbe și starea de spirit a celorlalți, deoarece probabil că și ei îți vor zâmbi înapoi.
Mergi în ritm alert. Crezi că un mers de două minute nu are cum să îți influențeze starea de spirit sau sănătatea? Ia mai gândește-te! Mersul în ritm alert, chiar dacă pentru câteva minute, nu poate fi decât un lucru bun. Chiar dacă nu ai la dispoziție decât câteva minute, fă-ți timp pentru un mers rapid. Poți reduce stresul făcând ceva diferit (chiar și în casă). Încearcă să mergi cel puțin 30 de minute pe zi.
Oferă-i și pielii îngrijirea necesară. Produsele de calitate, de îngrijire a pielii pot avea un impact pozitiv asupra aspectului tău. Atunci când acorzi atenție aspectului tău, te poți simți mai încrezător. Fă-ți un mini-masaj facial de 2 minute acasă, exfoliind pielea cu scrub-ul tău preferat și masând pe pielea crema hidratantă. Un masaj facial cu produsele tale preferate este cel mai simplu mod de îngrijire a pielii!
Încearcă un antrenament rapid de tip interval. Acesta îți poate stimula nivelul de energie, eliberând endorfine în fluxul sangvin. Încearcă acest antrenament simplu: